Poveste de București – Capitolul 5

scoala gimnaziala 49 - poveste de bucuresti
Poveste de București – Capitolul 6
October 13, 2017
nicolae iorga - poveste de bucuresti
Poveste de București – Capitolul 4
October 15, 2017

Poveste de București – Capitolul 5

scoala gimnaziala 95 - poveste de bucuresti

Ce dor îi era de ei …

Oare ce cale trebuia să aleagă pentru a-i găsi ? Era nesigur și dezorientat, întreg orașul îi părea un labirint. Și-ar fi dorit să se întoarcă acasă alături de fratele și bunicul său. Tot ceea ce trăise în  ziua precedentă  îl fascinase dar îl și obosise tare rău. Se simțea parcă asemenea copiilor din orfelinat. Mai avea puțin și izbucnea în plâns. Un sentiment de panică puse stăpânire pe el. Încerca cu disperare să-și recapete calmul. Atunci, ca prin minune, chipul drag al bunicului îi apăru în minte șoptindu-i cu o voce caldă legenda Bucureștiului :

“A fost odată un pădurar sărac care trăia împreună cu fiica sa, pe nume Dâmbovița, într-o pădure mare și adâncă. Fata știa toate secretele pădurii și cărările ascunse sub iarbă și tufișuri.

Într-o zi un prinț dintr-un tărâm îndepărtat s-a rătăcit în pădure. Întâlnind-o peDâmbovița i-a cerut acesteia să îi găsească drumul. Fiind o fată de treabă ea i-a arătat cărarea. Prințul a văzut-o atât de blândă și de frumoasă și a cerut-o de soție.Atunci Dâmbovița i-a spus că ea déjà i-a promis mâna lui Bucur. Bucur era un păstor care locuia lângă pădure. Ca mulțumire, prințul,care nu era nimeni altul decât Prințul Munților, i-a dăruit fetei un mic cuțitaș și un titirez. Dacă ar fi învârtit titirezul orice dorință ar fi devenit realitate.

După acea întâlnire cu prințul, fata a luat cuțitul și titirezul și I le-a arătat lui Bucur, logodnicul ei. Vrând să îi arate cât de mult îl iubește și că i-a fost credincioasă, ea a înfipt cuțitul într-o piatră. Din locul în care a lovit piatra a ieșit un râu limpede ca și lacrimile fetei. Râul a fost numit Dâmbovița, după numele ei, iar ea împreună cu iubitul ei au întemeiat un sat  mic la marginea pădurii, pe malurile râului. Bucur a numit așezarea după numele lui. Și așa micul sat, astăzi un mare oraș, se numește BUCUREȘTI și apa care-l traversează se numește DÂMBOVIȚA . ”

Amintirea legendei spusă de bunic l-a liniștit pentru moment pe Mihai

care a început să compare legenda știută cu informațiile aflate la orele de limba română. Mihai știa că în vechea limbă a dacilor, strămoșii noștri, bucur înseamnă cioban, trecător, rătăcitor, călător spre locul de iernat cu turma sa, realizând astfel  vechimea acestei ocupații a poporului roman iar obiceiul transhumanței îl duse cu gândul la superba  baladă populară  Miorița considerată de George Călinescu un mit al etnogenezei poporului român. Bucura era locul de întâlnire al ciobanilor. Încă din vremea dacilor, acest loc legendar – Bucura – traversat de râuri, plin de pășuni și păduri, cu un climat blând, era un loc foarte popular între păstori.

Astfel, fondat în 1459 pe malurile Dâmboviței de către domnitorul Vlad Țepeș, Bucureștiul a devenit ulterior capitala  Curții Domnești.  Legenda leagă inființarea Bucureștiului de numele Bucur  pe care l-ar fi purtat conform diferitelor versiuni fie un vlăstar domnesc, fie un haiduc, fie un păstor. Un fapt este sigur, numele bucur este de origine traco-daco-getică.

Numele de București evocă și cuvântul bucurie, iar orașul a cunoscut, ca mai toate metropolele lumii, decenii de bucurie dar și de durere.

Mihai se gândi iar la durerea copiilor din orfelinat, se simți din nou singur și neajutorat. Se gândi la durerea locuitorilor în timpul revoltelor ce au zguduit de-a lungul timpului Bucureștiul, căci istoria Bucureștiului începe din secolul al XV-lea ca urmare a revoltei principilor din Țara Românească și Moldova contra otomanilor. Aceștia au incendiat orașul în anul 1595. În anul 1698 sultanul otoman Mustafa al II-lea recunoaște Bucureștiul ca și capitala Țării Românești. Războiul început între cele trei mari puteri ale vremii (Imperiul Otoman, Rusia și Austria) lasă Bucureștiul, fiind geographic în mijlocul conflictului, periodic distrus și ocupat.

La durerea și la suferința semenilor năpăstuiți s-a gândit și spătarul Mihai (J tot Mihai) Cantacuzino care în 1701-1702 ctitorește Mănăstirea Colțea având o bolniță și o casă de străini, spre odihna și mngâierea întru Hristos a fraților noștri săraci care păimesc de boale, cu 12 paturi pentru bărbați și 12 pentru femei, întreținuți gratuit. Este primul spital din București, situate pe locul celui modern de azi, chiar în central capitalei. La Spitalul Colțea Mihai a fost când s-a născut finul său Mihăiță. De acolo a admirat clădirea Universității

visând spre viitor, gândindu-se ce facultate va urma. Știa că în anul 1857 a fost construit palatul Academiei, viitoarea Universitate, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu . Arhitectura clădirii Universității este impresionantă. Bucureștiul a continuat să fie în plin progres. Deși era numit Micul Paris, avea lămpi cu gaz încă din 1861, înaintea Parisului sau a Berlinului. În anul 1864 a fost înființată, prin lege, Primăria orașului București.

Mihai se gândi că primul lucru pe care-l va face când va ajunge acasă (oare când va ajunge acasă?) va fi un tur al orașului cu autobuzul Bucharest City Tour, alături de întreaga familie pentru a descoperi principalele obiective turistice din București, pentru a aduce trecutul în prezent, prezent de care îi era  atât de dor. Brusc, își aminti de versurile poeziei găsită de fantomă între ruinele cetății :

Această culoare de fistic

Te va duce în timpul interbelic,

Iar acest roșu sclipitor

Te conduce în viitor.

Mihai șopti încetișor : te rog, roșu sclipitor du-mă-n viitor ! și alese cărarea din dreapta. Merse, merse pe o cărare întortocheată având impresia că revine de fiecare dată în același loc. Fiori reci îi treceau pe șira spinării la gândul că nu va mai ajunge niciodată acasă. Un zgomot ciudat ca de trompetă se auzea parcă din ce în ce mai aproape, o mână puternică, apărută de nicăieri îl scutura energic. Îngrozit, îndrăzni să deschidă ochii și spre uimirea și fericirea lui îl văzu pe Călin, fratele lui, care îi spuse :

-Trezește-te odată, leneșule, întârziem la școală ! Ce ai visat ? Arăți de parcă ai ieșit de la duș .

– Călin, ce mult mă bucur să te văd ! Mi-a fost așa de teamă că nu ne vom mai întâlni niciodată ! Bunicul unde este ?

Călin încerca să se elibereze din strânsoarea îmbrățișărilor lui Mihai, privindu-l ciudat.

-Totuși, ce ai visat ? De ce întrebi de bunicul ? întrebă mirat Călin.

-Nu a fost chiar un vis, totul părea real. Ai fost prezent și tu și bunicul, ne-am întors în timp, am cunoscut și am discutat cu oameni din trecut dar la un momentdat m-am pierdut de voi. Tu nu-ți amintești nimic ?

-E clar. Iar ai visat. Tu și pasiunea ta pentru istorie ! Hai la masă !

-De ce nu mă crezi?

-Ce să cred ?

– Că am călătorit împreună, căă …

-Gata! îl întrerupse nervos Călin. Hai mai repede la masă ! Mama a plecat deja la serviciu, ne-a promis că va ajunge mai devreme să petrecem seara împreună. Ce mănânci?

-Cereale cu lapte.

-Bun, ia loc la masă. Eu aduc cerealele, tu adu, te rog, laptele din frigider!

Mihai se îndreptă spre frigider deschise ușa și constată că nu mai aveau lapte.

-Călin, nu avem lapte.

-Cum așa ?! Trebuia să cumperi ieri după terminarea cursurilor !

-Ai uitat? Ieri, după școală ne-am oprit la Curtea Veche și de-acolo …

-“De-acolo” ne-am despărțit ! Eu am plecat spre bibliotecă pentru a împrumuta o carte iar tu ai rămas, ca de obicei, printre ruinele ce te atrag atât de tare. Clar, ai uitat să cumperi lapte dar ce ai făcut cu banii?

-Nu știi? Ieri ne era tare foame și …

– Și, hai, du-te repede la supermarket și cumpără acum ! Sigur nu vom ajunge la prima oră!!!

Mihai plecă spre supermarket cu gândul la calea laptelui. Știa de la bunicul că existau meserii prin care timpul a trecut cu grijă. Mergând pe urmele lor, descoperi mentalitatea de acum un veac. „Clientul nostru, stăpânul nostru” nu era, în interbelic, o vorbă goală pentru că se vedea pe obrazul precupeților că “unde-i vorbă, nu-i tocmeală”. Mândră și rumenă în obraz, bătea la ușa bunicilor pe la început de veac lăptăreasa, care nu lăsa zorii să i-o ia înainte. Cu două bidoane de lapte, fiecare de 20 de litri, venea cu noaptea în cap, lăsa laptele la ușă – ce bine era! gândi Mihai zâmbind – și trăgea cu creta câte o liniuță pentru fiecare litru de lapte livrat;  plata – la sfârșit de săptămână. Laptele dulce era adus de la oraș de prin satele mărginașe, pentru că exista riscul să se strice dacă ar fi fost transportat pe distanțe prea lungi, mai ales vara. El era păstrat în garnițe de tablă albă, adică un fel de bidoane mari cu capac și mâner rabatabil. Cu un surâs, Mihai luă cutia de lapte de pe raft, plăti la casă și cu gândurile hai-hui ajunse acasă. După ce au terminat de mâncat cei doi frați au pornit cu pas grăbit spre școală.

Ajuns la școală prima oră, ora de istorie, începuse deja. Doamna professor discuta împreună cu colegii despre București. Colega sa, Andreea, prezenta informațiile găsite despre capital țării :

“Bucureșiul este un centru politico-administrativ, econoomic și cultural cu vestigii materiale din Paleolitic, și atestat documentar din 20 septembrie 1459. Bucureștiul, cel mai important centru urban al României (cu o populație de șase ori mai mare decât al celui de-al doilea oraș ca mărime Iași), nu este doar un loc ce atrage turiști dar și punctul de plecare pentru multe din zonele turistice din țară. Parcuri mari și lacuri, care dau orașului nota de oraș grădină sunt alături de puncte de atracție în imediata apropiere : pădurea și lacul Snagov – incluzând și mănăstirea renovată așezată pe o insulă în mijlocul lacului; Mogoșoaia – cu palatul lui Constantin Brâncoveanu – ; pădurea Pustnicu, mănăstirile Cernica și Pasărea; pădurea Băneasa cu cea mai mare grădină zoologică din România,; lacul și mănăstirea Căldărușani , fondată în timpul domniei lui Matei Basarab. Muzeul Satului în aer liber, al doilea ca importanță în Europa după cel din Stockholm; Muzeul Țăranului Român,

Muzeul Național de Istorie sau bisericile din secolele 16-17 nu ar trebui ocolite de turiști. Iubitorii de artă contemporană pot admira și chiar cumpăra din galeriile de artă din centrul orașului picturi ale artiștilor contemporani.

Palatul Cotroceni – continuă  seria informativă colegul  Tudor – este parte a Muzeului național Cotroceni, instituție specializată pentru prezentarea istoriei medievale și moderne a palatului, și a evoluției și transformărilor lui de-a lungul timpului. Palatul Cotroceni, biserica și mănăstirea reflect trei secole de istorie care întrețes aspect politice, militare, diplomatice, religioase și cultural, direct cu evoluția general a societății românești. Astfel, de-a lungul celor trei secole, un lung șir de personalități remarcabile au luat decizii și au condus România de aici, începând cu fondatorul palatului, bogatul domn Șerban Cantacuzino.

Printre aceștia amintim – completă Ana – pe Constantin Brâncoveanu, Nicolae și Constantin  Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Constantin Gheorghe Hangerli, Alexandru Moruzi, Barbu Știrbei, Alexandru Ioan Cuza, Carol I of Hohenzollern-Sigmaringen, Ferdinand I .  … “

La auzul atâtor informații mintea mea se urcă repede la volanul mașinii timpului și începu să călătorească prin curtea Palatului Cotroceni. Nu, nu sunt prea obosit pentu a efectua o astfel de călătorie în timp . Trebuie să mă opresc! Mama vine mai devreme astăzi de la serviciu pentru a petrece după-amiaza împreună cu noi. După școală voi merge direct acasă, fără popasul obișnuit la Curtea Veche, voi scrie temele și o voi aștepta pe mama. Da, da folosesc corect timpul viitor al verbelor, gata cu timpul trecut și cu toate timpurile lui secundare (cel puțin astăzi)!

Întors acasă după terminarea orelor de curs, Mihai a rezolvat tot ceea ce-și propusese pentru ziua respectivă. A scris conștiincios temele, a evitat albumele de istorie de pe raftul de deasupra paului său, a spălat vasele lăsate pe masă încă de dimineață, a dus gunoiul, i-a telefonat bunicului – părea că nici acesta nu participase la aventura din ziua trecută – pentru conversația zilnică obișnuită și a așteptat-o nerăbdător pe mama. Aceasta nu a întârziat foarte mult să apară și plină de entuziasm i-a anunțat pe băieți :

-Dragii mei, sunt foarte fericită! În seara aceasta vom asista la evenimentul „Soirees de la mode ”, organizat de analistul de modă Alin Gălățescu. Dacă ați ști ce greu am obținut invitațiile …

-Poftim ? Ne duci la o prezentare de MODĂ ?! am strigat amândoi într-un glas.

– E mult mai mult de atât, e, dacă vreți, un tribut adus Reginei Maria. Regina Maria dă tonul în această seară în moda românească la 142 de ani de la nașterea sa.

-În această seară ?

-Da. Evenimentul va avea loc azi, 6 noiembrie 2017, ora 20 în Sala ” Le Diplomate” din cadrul Athenee Palace Hilton. Personalitatea și stilul Reginei Maria a inspirat 17 colecții ale designerilor români. Fiecare ținută va surprinde o latură a personalității complexe a reginei fashion-icon, de la pasiunea ei pentru portul tradițional românesc și pentru flori, până la perioada în care a îmbrăcat uniforma de asistentă medicală pe front, în timpul Primului Război Mondial. Abia aștept ! Voi nu?

-Ba da, am răspuns amândoi, amintindu-ne de interesul mamei vis -a- vis de viața și personalitatea Reginei.

Mi-am amintit apoi serile în care mama ne citea, înainte de culcare, poveștile pentru copii scrise de Regină, momentele acelea pline de dragoste și căldură sufletească și brusc am fost cuprins de un sentiment de duioșie.

-Ne pregătim chiar acum, mamă ! Cu ce ne îmbrăcăm ?

Ajutați de mama ne-am ales ținutele vestimentare ce urma să le purtăm în această seară și cuprinși de emoție (transmisă de mama cred) ne-am urcat într-un taxi pornind către Athenee.

Contrar așteptărilor atmosfera de vis a început să mă cuprindă încet-încet, parcă mă aflam într-o lume de poveste. Ascultam ca vrăjit discursul lui Gălățescu :

”-Această ediție dorește să pună în valoare moștenirea culturală lăsată

de Regina Maria, de la nașterea căreia s-au împlinit, la final de octombrie 142 de ani. Aceasta s-a remarcat ca o femeie puternică, îndrăgostită de artă și cultură, un spirit altruist și solidar și una dintre cele mai frumoase și elegante femei din toate timpurile, un adevărat icon al modei. Regina Maria a fost prima figură feminină importantă a epocii sale care a descoperit filonul tradiției românești și l-a integrat cu succes într-o imagine reală și unică, înțelegând ce înseamnă exact imaginea în viața unui om, dar și în istoria unei țări. Regina Maria a promovat ia și portul popular ca brand de țară și a generat un adevărat val de influență prin lifestyle pentru România. ”

Pe acordurile muzicii live, printre care și piese cunoscute ale Mariei Tănase, povestea de viață a reginei Maria s-a derulat odată cu defilarea fiecărei ținute. Rochiile din materiale prețioase, brodate și croielile specifice anilor 20 , accesoriile pentru cap, inspirate din cele purtate cu atâta grație de Regina Maria, m-au fascinat, simțeam parcă că plutesc spre o lume nouă.

Deja cunoscutele versuri ”Această culoare de fistic / Te va duce în timpul interbelic” începuseră să-i susure în urechi.

Dintr-o dată în sală s-a făcut o liniște deplină. Cu toții am privit cu răsuflare întretăiată către minunata aparițir înveșmântată în portul românesc tradițional. Purta o cămașă lungă și brodată cu o explozie de flori, care aminteau de frumoasele grădini de la Balcic cu vedere spre Marea Negră, grădini atât de iubite de regină.Pe mânecile lungi  din voal ale cămășii erau aplicate șiraguri lungi de perle.  Marama de borangic de pe cap de culoarea smaraldului alături de fota diafană completau ținuta desăvârșită. În brațele reginei strălucea parcă asemenea unui glob de aur mezinul, prințul Mircea. Ceilalți cinci copii ai familiei regale pășeau cu grație alături de Alteța Sa : Carol (viitorul rege Carol al II-lea),Elisabeta, Maria,Nicolae și nu în ultimul rând Ileana, preferata reginei.

Mi-am dat seama că aveam onoarea de a participa la una dintre celebrele serate culturale organizate de Regina Maria, unde erau nelipsiți Dinu Lipatti și nașul acestuia George Enescu.

 

Am observat că regele Ferdinand purta cu mândrie uniforma regală chiar și la întâlnirile particulare, iar cuvintele adresate generalului Petre Anghelescu îmi răsună și acum în minte :

”Sunt sigur că voi învinge,

Fiindcă am știut să mă înving ”

Se referea oare ,fiind considerat spre deosebire de unchiul său Carol I timid și șovăielnic, la priceperea de a sacrifica totul pentru noua lui patrie România ? Născut german, a întors armele împotriva Germaniei. Catolic fervent, și-a botezat copiii ortodocși, așa cum cerea Constituția românească, fiind excomunicat de papă.

Preocupat de aceste gânduri nu am simțit apropiere prinșului Carol care după salutul specific rangului nobiliar mă întrebă :

-Cum te numești și cine te-a invitat aici ?

Simțeam cum obrajii îmi iau foc, capul îmi vâjâia de emoție, abia am reușit să articulez:

-Mă-mă numesc Mihai, am ve-venit la invitația mamei mele …

-Și eu mă aflu aici tot din cauza insistenței mamei mele, Regina Maria. spuse prințul Carol ușor indignat. Au început să mă plictisească aceste evenimente și mă enervează teribil discuțiile ce se poartă pe la colțuri.

– Ce colțuri ?

-Ah, bârfele . Nu le cunoști ?

-Nu, îngăimai cu greu.

-Oamenii spun că tatăl meu, Regele Ferdinand (pe fruntea prințului apăru o cută adâncă iar ohii se întunecară) trăiește în umbra soției sale, Regina Maria, care e o femeie frumoasă, inteligentă și ambițioasă și care are o mare putere de convingere și o voință neobosită spre deosebire de Rege.  Aceste bârfe mă supără …                                        9

Discuția celor doi băieți fu întreruptă de un ropot de aplauze, semn că familia regală se retrăgea, semn că prezentarea de modă a luat sfârșit.

-Cum v-ați simțit ? întrebă mama.

– Uimitor ! am răspuns noi, fiecare cu gândurile lui.

Din taxiul ce ne ducea spre casă am privit cu mult interes Arcul de Triumf, monument istoric de arhitectură și obiectiv de patrimoniu cultural. Arcul de Triumf, construit provizoriu  în perioada 1921-1922 după modelul marelui Arc de Triumf din Paris, comemorează victoria armatelor române în primul Război Mondial, Marea Unire din 1918 și încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ale căror chipuri îmi zâmbeau parcă din medalioanele de pe fațadele arcului.

Ajunși acasă mama îl anunță pe Mihai că a fost sunată de fina sa, Ileana, care îi roagă mult pe băieți să îl ia mâine de la școală pe finul lor Mihăiță. Băieții acceptă cu plăcere.

Mihăiță învață la Școala Gimnazială Nr. 95 situată pe strada Foișorului 111-113. Pe Călin îl atrge arhitectura acestei instituții în timp ce pe Mihai istoricul școlii. Mihai a căutat pe Google istoricul Școlii 95 și a aflat că în urma decretului lege din 27 mai 1939 pentru Organizarea și funcționarea Învățământului Primar și Normal, dat de Regele Carol al II-lea, școala capătă denumirea de Școală Primară de Băieți și Fete Nr. 47 ”Regele Carol al II-lea”. Asemenea tatălui său, Regele Ferdinand, ocrotirea și sprijinirea culturii naționale a fost, fără îndoială, una dintre preocupările de căpătâi ale Regelui Carol al II-lea : ”Eu nu pot concepe că o țară poate să însemneze ceva, oricât ar fi de mare puterea ei armată dacă nu își sporește până la extreme patrimoniul intelectual ”(3 noiembrie 1931).

Gândul la Regele Carol al II-lea îi aminti  de finalul orei sale se istorie și de cuvintele doamnei profesor :

-Copii, data viitoare veți da test din lecția ”Regele Mihai și familia Sa.”

 

Această amintire îl indispuse puțin dar privindu-l pe Mihăiță, elev în clasa pregătitoare alungă această grijă.

Cei trei băieți porniră spre casă. Spre capătul străzii Foișorului dintr-un trotuar denivelat pornea parcă un tunel. Se opri și privi cu atenție.

-Hai mai repede, Mihai? Ce faci acolo? strigară băieții.

-Mi-am amintit că trebuie să mai fac ceva. Luați-o înainte , ne vedem acasă! răspunse Mihai .

Oare unde duce acest tunel ? Îndrăznesc ! Intru!

Mergea, mergea înainte întrebându-se unde va ajunge. La capătul tunelului i-a văzut – ghiciți ?-  pe Regina Ana și Regele Mihai într-o cofetărie, pe care o cunoștea,  Casa Capșa. Regele Mihai se îndrepta zâmbitor către el :

-Cine ești, tinere?

Mihai începuse să se obișnuiască cu întâlnirile de acest gen fapt pentru care răspunse aproape fără emoție :

-Bună ziua! Eu sunt Mihai. Dumneavoastră sunteți Regele Mihai ?

-Da, tizule, eu sunt . Te-ai pierdut de părinții tăi ?

-Într-un fel … da .

-Vrei să te duc acasă ?

-Păi nu aveți cum .

-De ce ?

-Vin din altă epocă, vin din viitor.

-Cum e posibil așa ceva? întrebă vădit mirat regele.

-Veneam de la școala finului meu Mihăiță, am observat pe drum un tunel și am intrat. Parcă o mașină a timpului mă tot poartă în trecut. Am mai pățit-o de curând.

-Am înțeles dar întrebarea mea este de ce oare tunelul te-a adus aici ?

-Păi, astăzi la ora de istorie am vorbit despre dumneavoastră și familia regală, iar data viitoare vom da test. Mă preocupa acest test.

-Ați vorbit despre mine la ora de istorie ?!

-Da.

-Și ești îngrijorat din cauza testului ?

-Da …

-Atunci îți voi da câteva detalii despre mine și familia mea.

-Ar fi minunat ! exclamă Mihai.

-Eu, Regele Mihai, m-am născut pe 25 octombrie 1921 la Sinaia . Tatăl meu este Regele Carol al II-lea.

-Îl cunosc ! Îl cunosc!

-Îl cunoști ?!

-Da, da, continuați, vă rog, este foarte interesant !

-Sunt căsătorit cu Ana, Principesă de Bourbon-Parma. Am cinci fete și chiar dacă mi-aș fi dorit și un băiat le iubesc foarte mult pe fiicele mele .

-Nu știam că aveți cinci fete. Cum le cheamă, Majestatea Voastră ?

-Fetele mele se numesc Margareta, Maria, Elena, Irina și Sofia.

-Au nume de botez foarte frumoase !

-Da, eu sunt creștin-ortodox.

-Nu îmi este foarte clar cine este predecesorul dumneavoastră ? Întrebă Mihai în timp ce-și nota toate informațiile pe un carneșel.

-Am devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului meu Ferdinand, Întrucât tatăl meu, Carol al II-lea , a renunțat la tron în 1925 și a rămas în străinătate .

-Mulțumesc pentru informațiile oferite ! Acum totul îmi este mai clar.

-Cu mare plăcere !

Regele Mihai, încântat de interesul copilului, îl invită să ia masa împreună ci familia regală la Casa Capșsa. Mihai, bucuros, acceptă invitația. Împreună s-au îndreptat către sala de mese. La masă erau deja cele cinci fete, prințesele, Regelui. Văzându-l pe tatăl lor, s-au oprit din discuții și politicoase, s-au ridicat în picioare. Cum fetele nu petreceau mult timp cu  tatăl lor, atunci când erau împreună, ca să învețe limba și cultura română, vorbeau în limba română cu tatăl lor.

După masă, Regele, pasionat de aviație, i-a propus lui Mihai să facă o mică plimbare cu aeroplanul deasupra Bucureștiului. Chiar regele a pilotat avionul. Mihai, văzând Bucureștiul de altădată de sus, cu noile noțiuni completate de povestea Regelui, era fericit și impresionat.

Așa l-a văzut Mihai pe ultimul Rege al României, un domn care asemenea predecesorului său își iubește țara, un tată iubitor și un pilot desăvârșit. Trei portrete diferite, același personaj care marchează istoria României, Regele Mihai al II-lea.

După ce s-au plimbat cu avionul, Regele Mihai l-a dus la Palatul Regal din București. Mihai dorea să afle cât mai multe informații. Regele i-a zis că acest palat s-a ridicat în 1937. Palatul este o clădire monumentală, situată pe Calea Victoriei în Piața Palatului (redenumită Piața Revoluției după evenimentele din decembrie 1989).

Clădirea simboliza centrul puterii monarhice în România și reprezentă principala reședință regală din București. Ea a fost folosită efectiv pentru găzduirea activităților oficiale ale Familiei Regale a României până la 24 august 1944, dată la care a fost bombardată și a rămas nelocuibilă până la momentul Regelui Mihai în exilul său forțat.

După toate cele petrecute alături de Regele Mihai, protagonistul nostru a dorit să plece acasă pentru a se pregăti de testul la istorie înainte de venirea mamei acasă. Oare Călin și Mihăiță erau îngrijorați de bsența lui ? Oare cât timp a lipsit ?

Porni spre tunelul strălucitor cu speranța că va ajunge acasă observă un al doilea tunel mai luminos. Mihai se gândi că cel mai luminos îl va readuce în prezent,  acasă. Însă o ușă prăfuită îi atrase atenția. A deschis ușa și privea îngrozit la imaginile înfiorătoare ce se derulau în fața lui. Peste tot alergau oameni speriați, agitați, răniți și disperați în a salva alți oameni aflați sub dărâmături. Mult praf care te făcea să respiri din ce în ce mai greu, clădiri dărâmate, prăbușite … Mihai a realizat că acea ușă l-a condus la catastrofa cutremului din 1977.

-Nu-mi vine să cred ochilor ! exclamă băiatul surprins să simtă groaza bunicilor săi care au supraviețuit calamității. În acea perioadă bunica era însărcinată cu tatăl său. Dumnezeu i-a ocrotit !

Mihai fugi disperat spre ușa lăsată deschisă. Alerga disperat prin tunel, lumina strălucitoare orbindu-l. Se temea că va rămâne acolo. După douăzeci de minute Mihai ajunse într-o nouă lume, era tot în București, un București cu blocuri noi și înalte. Nu știa unde și când era. Totul era schimbat față de vremea Regelui Mihai. Oare ce vreme e?

-Ești în anul 1979, în 24 noiembrie ! strigă cineva din spatele lui.

-Cine ești ? întrebă băiatul nedumerit și confuz.

-Sunt tovarășul Nicolae Ceaușescu, băiete !

Mihai se apropie speriat, crezând că va primi niște răspunsuri care să-l ducă aproape de fratele său și familia lui.

-L-ați văzut pe fratele meu Călin ? întrebă acesta temător.

-Da, este chiar la masă alături de soția mea, tovarășa Elena Ceaușescu.Vrei să ni te alături?

Mihai voia așa de mult să-l revadă pe Călin așa că acceptă invitația fericit.

La masă, într-adevăr era Călin cu o doamnă și încă trei oameni ce presupun că erau copiii lor.

-Călin! Strigă Mihai din toate puterile.

-Mihai! Strigă Călin plin de entuziasm, în timp ce se ridica de pe scaun, fugind mai apoi spre fratele său drag.

După ce s-au liniștit, cei doi frați au început o conversație cu tovarășul Nicolae Ceaușescu despre impresionanta construcție Casa Poporului.

Apoi , fiul familiei, Nicu Ceaușescu le-a relatat  povestea cartierelor bucureștene. Cei doi frați se gândeau deja spre ce cartier să-și înceapă călătoria la volanul mașinii timpului.